Peste 1 milion de doze din vaccinul anti-COVID-19 administrate în UE. Danemarca are cel mai mare procent de populație vaccinată până acum

Publicat: 07 01. 2021, 09:59
foto: Hepta.ro / Abaca Press / Blondet Eliot/ABACA

Peste un milion de locuitori ai Uniunii Europene au primit câte o doză de vaccin împotriva COVID-19, arată un bilanț stabilit miercuri de AFP. În majoritatea țărilor din UE, campania de vaccinare a debutat oficial în 27 decembrie, dar Germania, Ungaria și Slovacia au început administrarea serului cu o zi mai devreme, în 26 decembrie.

Peste 1 milion de doze din vaccinul anti-COVID-19 administrate în Uniunea Europeană

De la începutul campaniei de vaccinare în UE, la sfârşitul lunii decembrie, cel puţin 1,1 milioane de persoane, sau circa 0,2% din populaţia Uniunii, au primit o doză din vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech, singurul administrat în prezent în UE, transmite Agerpres.Între timp, încă un vaccin a primit undă verde în UE. Este vorba despre serul dezvoltat de Moderna, care este destinat persoanelor cu vârste de peste 18 ani.

Germania este țara membră a Uniunii Europene care a administrat cele mai multe vaccinuri, 367.331. Ea este urmată de Italia (260.948), Polonia (140.226), Spania (139.339) și Danemarca (63.312), potrivit celor mai recente date disponibile. Totuși, în raport cu populația, Danemarca a vaccinat cel mai mult, în condițiile în care 1,1% din populația daneză a primit câte o doză, în timp ce în Germania procentul este 0,44%, iar în Italia și Slovenia la 0,43%.

Statele Unite ale Americii au administrat doze la 4,84 milioane de persoane (1,5% din populație), China la peste 4,5 milioane de persoane (0,3% din populația sa, până la 31 decembrie), Israelul la 1,49 milioane de persoane (17,2%) și Marea Britanie la peste 1,3 milioane de persoane (1,9%). Aceste țări au început campania de vaccinare anti-COVID-19 înaintea UE.

Peste 654.000 de cazuri de COVID-19 depistate în România de la începutul pandemiei

Odată cu bilanțul prezentat miercuri de autorități, România a trecut oficial de pragul de 654.000 de cazuri confirmate de persoane infectate cu noul coronavirus. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, mai bine de 586.000 de pacienți au fost declarați vindecați.

Datele de miercuri mai arată că 16.299 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Între 5 ianuarie, ora 10, și 6 ianuarie, aceeași oră au fost raportate 121 de decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.