Peste 1,3 milioane de români sărbătoresc Sfinții Mihail și Gavril

Publicat: 08 11. 2011, 08:28
Foto: adevarul.ro

Sărbătoare de zile mari. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi în tradiţia creştină conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul spre Rai.

Peste 1,3 milioane de români care poartă aceste prenume îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Dintre acestea, cele mai întâlnite nume sunt Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela.

Din punct de vedere statistic, cifrele arată că cei mai mulţi dintre românii care îşi aniversează onomastica de Sfântul Mihail şi Gavriil sunt majoritatea bărbati şi ca cele mai frecvente nume sunt Mihai, Gabriel, Mihail si Gavril. Însă dincolo de cifre, din punct de vedere religios şi al credintelor populare, sărbatoarea are semnificaţii mult mai bogate.

În toate bisericile din România au loc slujbe speciale, aceasta fiind ultima mare sărbătoare a sfinţilor înainte de începerea Postului Crăciunului.

De Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, cine nu se spune acestei reguli fiind sortit să aibă parte de mare chin înaintea morţii.

Potrivit credinței, Arhanghelul Gavriil este cel care, trimis de Dumnezeu, i-a dat de veste Fecioarei Maria de taina întrupării Domnului şi tot el a adus lui Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În ceea ce-l priveşte pe Arhanghelul Mihail, acesta, se spune, ca poartă cheile Raiului, este un vrednic luptator împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreapta.  Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Mihai stă la picioarele lor.

Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi ca păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călauzit spre Rai în Viaţa de Apoi. Aceasta, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.

Totodată, Arhanghelii sunt consideraţi în regiunile de munte drept ocrotitori ai oilor, aşa că în această zi, se face o turtă din faină de porumb, simbol al fertilităţii. Dacă turta cade cu faţa în sus, atunci ciobanii vor avea parte de miei, dacă ea cade cu fata în jos, atunci înseamnă ca oile vor fi sterpe.