Peste 1.200 de parfumuri și haine, confiscate de la cinci români, la vama cu Bulgaria / Le vindeau ca fiind originale

Peste 1.200 de parfumuri și haine, confiscate de la cinci români, la vama cu Bulgaria / Le vindeau ca fiind originale
Sursa Foto: Facebook / Politia de Frontieră

Peste 1.200 de parfumuri și haine, în valoare de aproximativ 150.000 de lei, au fost confiscate de polițiștii de Frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, de la un cetățean bulgar și cinci cetățeni români. Aceștia nu dețineau documente de proveniență.

Un cetățean bulgar și cinci cetățeni români, cercetați penal după ce au încercat să introducă parfumuri și haine contrafăcute

Cele peste 1.200 de articole de bunuri vestimentare și de parfumerie au fost descoperite de polițiștii de frontieră într-un autoturism, respectiv într-un autocar  cu turiști, ascunse printre bagajele unor pasageri, anunță Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF).

„În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit că bunurile aparţin unui pasager bulgar şi altor cinci pasageri români cu vârste cuprinse între 24 şi 64 de ani, iar persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior. Bunurile, în valoare de aproximativ 150 de mii de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră în vederea continuării cercetărilor”, precizează sursa citată, conform stiridiaspora.ro.

Cele șase persoane sunt acum cercetate penal pentru infracţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`