Peste 1.000 de tineri români au șansa de a călători gratuit în Europa, cu trenul, prin intermediul proiectului DiscoverEU.
Comisia Europeană oferă 35.500 de permise de călătorie tinerilor născuți între 1 iulie 2005 și 30 iunie 2006. Aceștia trebuie să fie rezidenți într-un stat din UE sau o țară terță asociată cu programul Erasmus+, precum Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia, conform știrileprotv.
1.475 de tineri pot profita de oportunitea de a explora Europa și se pot înscrie între 16 aprilie, ora 13.00 a României, și 30 aprilie, ora 13.00 a României. Ei se pot înscrie pe Portalul European pentru Tineret și trebuie să completeze un formular de înscriere, să răspundă unor întrebări despre UE și oportunități ale UE pentru tineri, dar și la o întrebare care va ajuta la departajarea tinerilor înscriși. După ce au parcurs aceștia pași, tinerii eligibili vor primi un permis gratuit de călătorie.
După ce l-au obținut, ei pot rezerva până la patru locuri în tren, prin sistem online pus la dispoziție de contractantul oficial al Comisiei Europene.
Câștigătorii vor putea călători în Europa individual sau în grup de maxim 5, timp de 30 de zile, între 1 iulie 2024 și 30 aprilie 2025.
Cei selectați vor primi și un card prin care vor primi beneficii, 40.000 de reduceri la transport public, cazare, mâncare, intrare la muzee, sport sau alte servicii disponibile în țările respective. Tinerii vor avea o perioadă de pregătire înainte de plecare, oferită de Agenția Națională Erasmus+. Mai mult, în timpul călătoriilor vor avea posibilitatea de a se întâlni cu alți călători la întâlnirile Meet-up organizate de Agențiile Naționale Eramus+ din alte țări.
La ediția din octombrie 2023, 6.335 de tineri români au candidat, dintre care 1.509 au fost câștigători. Din 2018 până în prezent, peste 33.000 de tineri romîni au aplicat în cadrul proiectului DiscoverEU, dintre care peste 11.500 au primit un permis de călătorie.