Peste 1.000 de persoane protestează, duminică seară, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, față de proiectul minier de la Roșia Montană, relatează B1 TV.
Protestatarii s-au adunat în jurul orei 17:00, având pancarte pe care scrie „Române, acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă”, „Vrem natură, nu cianură”, „Barbu, mercenarul Goldului împotriva patrimoniului”.
De asemenea, ei scadează „Fără violenţă”, „Uniţi, salvăm Roşia Montană”, „Demisia”, „Nu cedăm, nu capitulăm”, „Pungeşti-Roşia vine revoluţia”.
Unul dintre participanţii la protest a citit „proclamaţia” de la Cîmpeni, de sămbătă, şi a criticat declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la „linia roşie” care ar fi depăşită la anumite proteste.
De asemenea au loc proteste la București și Abrud.
Câteva sute de persoane participă, duminică, la Abrud, la două proteste privind proiectul de la Roşia Montană, unul organizat de susţinătorii exploatării miniere, iar altul de opozanţii acesteia, la un moment dat fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru ca manifestanţii să nu se întâlnească.