Dispeceratul Distrigaz Sud Reţele a fost anunţat vineri, în jurul orelor 18.30, de existenţa unui incendiu în zona Drumul Taberei 65, sector 6, Bucureşti.
Echipe de intervenţie ale Distrigaz Sud s-au deplasat urgent la faţa locului pentru a lua primele măsuri de siguranţă, “izolând perimetrul şi sistând alimentarea cu gaze naturale în zonă”, conform sursei citate.
Peste 1.200 de clienţi ai Distrigaz Sud au fost afectaţi. Alimentarea cu gaze naturale a clienţilor se va relua în cursul zile de sâmbătă, după ce defectul va fi remediat de echipele de intervenţie.
“Reprezentanţii companiei au constatat o agresiune asupra unei conducte de gaz în timpul efectuării lucrărilor la linia de metrou Drumul Taberei – Pantelimon de către firma executantă, Astaldi”, informează sursa citată.
Angajatii companiei Distrigaz Sud Reţele nu executau lucrări în zona respectivă la momentul producerii incidentului.
Reprezentanţii companiei mai spun că “societăţile care efectuează lucrări de modernizare ce pot afecta conductele reţelei de distribuţie că au obligaţia să solicite un aviz tehnic şi consultanţă tehnică operatorului de distribuţie de gaze naturale, respectiv Distrigaz Sud Reţele”.
Un incendiu a izbucnit, vineri seară, în cartierul Drumul Taberei din capitală, după ce o conductă de gaz a fost avariată de un muncitor, în timpul lucrărilor de la Metrou. Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore, zeci de persoane au fost evacuate. Nu există victime. Zona este izolată şi ţinută sub supraveghere.