PESTA PORCINĂ africană face RAVAGII în România: Nouă județe, măturate de cumplita molimă! Bilanț EXPLOZIV publicat de autorități
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) publică noi date despre evoluția epidemiei de pestă porcină africană în România.
Potrivit instituției, în perioada 1 ianuarie – 10 august a acestui an, au fost confirmate în România 645 de focare de Pestă Porcină Africană (PPA) la porcii domestici, dintre care 640 în gospodăriile populației, una într-o exploatație de tip A, 3 în exploatații comerciale și într-un abator aparținând unei exploatații comerciale.
În aceeași perioadă, au fost confirmate 30 cazuri de PPA în mediul silvatic, la porci mistreți, informează ANSVSA prin intermediul undui comunicat de presă.
În zona de Nord -Vest, boala evoluează lent, chiar staţionar, cu număr de 35 de focare, confirmate în:
– Județul Satu – Mare – 9 în gospodăriile populației și 10 cazuri la porci mistreți,
– Județul Bihor – 26 în gospodăriile populației și un caz la mistreț,
– Județul Sălaj – 2 cazuri la mistreț.
În zona de Sud-Est a României, au fost înregistrate 610 focare de PPA, după cum urmează:
– Județul Tulcea – 494 focare, dintre care 489 focare în gospodăriile populației, 3 în exploatații comerciale, 2 la SC Carniprod SRL (unul la abatorul şi unul la ferma acestei societăţi comerciale), unul la SC PIGCOM, într-o exploatație de tip A și 17 cazuri la porci mistreți.
– Județul Brăila – 23 în gopodăriile populației,
– Județul Constanța – 29 în gospodăriile populației,
– Judeţul Ialomiţa – 62 în gospodăriile populației,
– Judeţul Galați – 2 în gospodăriile populației.