Constanța: Pesta porcină, confirmată la mistreţi morţi găsiţi într-un fond de vânătoare

Publicat: 05 02. 2019, 22:09

Pesta porcină africană a fost confirmată la patru mistreți morți găsiți într-un fond de vânătoare din județul Constanța.

Autoritățile urmează să prindă toți mistreții din zona afectată şi să interzică circulaţia cu animalele domestice în acel perimetru.

În urma acestei confirmări, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Prefectura Constanţa au decis mai multe măsuri care se vor aplica pe o rază de 13 kilometri, scrie observator.tv.

Până în prezent, în județul Constanța, au fost confirmate 91 de focare de pestă porcină africană în gospodăriile populației și cinci cazuri la mistreți.