Pesta porcină continuă să facă ravagii! Zece focare sunt active, în prezent, în România
Datele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), publicate joi, arată că zece focare de pestă porcină africană (PPA) erau active în România în data de 22 martie, un focar într-o exploataţie comercială şi nouă la nivelul gospodăriilor populaţiei, notează Agerpres.
Zece focare de pestă porcină afrcană, active în România
Se pare că în ultima săptămână au fost stinse 4 focare de pestă porcină africană (PPA), conform sursei menționate.
De asemenea, datele ANSVSA pun în evidență faptul că din anul 2017 şi până în prezent au fost stinse 5.979 de focare de pestă porcină africană.
De când virusul PPA a fost semnalat pentru prima dată în România, la 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 7.171 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.