Pescuitul comercial pe brațul Chilia, imposibil de peste un an din cauza aglomerației de nave ucrainene care tranzitează zona: „O să prindem vapoare până la urmă. O să mâncăm fier”

Pescuitul comercial pe brațul Chilia, imposibil de peste un an din cauza aglomerației de nave ucrainene care tranzitează zona: „O să prindem vapoare până la urmă. O să mâncăm fier”
Foto simbol: Pixabay

Pescuitul comercial a devenit imposibil de peste un an pe brațul Chilia al Dunării, din cauză că a crescut numărul navelor care tranzitează zona în contextul războiului din Ucraina, potrivit Radio Constanța și Rador, preluate de G4Media.ro.

În Bulgaria se acordă compensații financiare, însă asociațiile de pescari din Delta Dunării se tem să ceară același lucru din partea statului român din cauză că ar putea să le fie cerute înapoi, având în vedere cazul despăgubirilor acordate pescarilor de la Marea Neagră pentru perioada de pandemie.

Pescuitul comercial pe brațul Chilia, imposibil de peste un an de zile

Deși în teorie pescuitul este deschis de o săptămână pe brațul Chilia al Dunării, activitatea nu se poate desfășura de peste un an din cauza numărului mare de nave, a explicat președintele Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina, pentru Agerpres.

„Cu toate că normal ar fi (ca navele – n.r.) să fie ancorate pe malul ucrainean, ele sunt ancorate oriunde, să-şi aştepte rândul la încărcare sau descărcare. E dificil pentru pescar să trăiască din activitate în condiţiile astea. Cu toate că de anul trecut am semnalat această problemă şi există posibilitatea acordării unor compensaţii pentru întreruperea pescuitului din cauza războiului, nu am avut nicio reacţie din partea statului român. Dimpotrivă, ni s-a spus că nu s-ar putea deconta compensaţii, deoarece nu am putea demonstra pierderile suferite de pescari”, a explicat președintele FOPPDD.

Dan Verbina susține că statul bulgar le oferă pescarilor săi sume forfetare drept compensații în contextul războiului din Ucraina, în funcție de mărimea ambarcațiunilor. În schimb, spune el, statul român le cere banii înapoi crescătorilor de pește și pescarilor de la Marea Neagră care au primit compensații în pandemie.

„Acum, pescarii ar sufla și în iaurt să nu se întâmple asta (returnarea compensațiilor, n.r.)”, spune președintele FOPPDD.

El a menționat că 300 dintre cei 1.200 de pescari din Deltă nu pot să își desfășoare activitatea din cauza aglomerării de nave din zona de frontieră a României cu Ucraina.

„Mulţi sunt în Grindu, Isaccea. Cei din Somova nu mai pot pescui în complex cu setci şi au fost nevoiţi să pescuiască pe Dunăre. Ne aglomerăm pe Dunăre şi nu avem ce să prindem. O să prindem vapoare până la urmă. O să mâncăm fier”, a mai declarat Dan Verbina.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`