Personalități celebre care au murit în urma celor mai cumplite epidemii. Cum și-au găsit sfârșitul Franz Kafka, Frederic Chopin sau Vivien Leigh
De-a lungul timpului printre victimele care au căzut pradă bolilor provocate de cele mai cumplite epidemii care au îngrozit umanitatea, precum epidemia de coimă, de holeră sau de tuberculoză, se numără mari personalități fără de care lumea pe care o știm în prezent nu ar fi existat. De-a lungul timpului, pradă epidemiilor cumplite au căzut artiști, regi, regine președinți sau chiar dictatori care au influențat epoca lor.
Eleanor a Portugaliei
Eleanor a Portugaliei (1328 – 30 octombrie 1348), a fost o regină consortă portugheză a Aragonului între 1347 și 1348.
Fiica cea mai mică a regelui Afonso al IV-lea din Portugalia și Beatrice din Castilia, Leonor a fost nepoata regelui Denis și Elisabeta de Aragon și a lui Sancho IV al Castilei și Maria de Molina și sora regelui Petru I al Portugaliei.
Ea a murit la 29 octombrie 1348, un an după nunta ei, victimă a epidemiei de ciumă bubonică în timp ce călătorea în Jérica. Regina Eleanor a Portugaliei a fost înmormântată pentru prima dată în Jérica, iar în iunie 1350, rămășițele ei au fost transferate și înmormântate în Panteonul Regal al Mănăstirii Poblet, așa cum exprimase în testamentul său scris în septembrie 1348.
Iancu de Hunedoara
Ioan de Hunedoara, cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin) a fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.
Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.
Una dintre cele mai mari mari vitorii militare a lui Iancu de Hunedoara a fost obținută împotriva otomanilor în anul 1456, în timpul asaltului cetății Belgradului, una dintre marile mize ale sultanului Mehmed al II-lea. Iancu de Hunedoara a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război.
Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor.
Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun
Andrea del Castagno
Andrea del Castagno a fost un pictor italian din Florența, influențat în principal de Masaccio și Giotto di Bondone. Lucrările sale includ fresce din Sant’Apollonia din Florența și monumentul ecvestru pictat al lui Niccolò da Tolentino (1456) în Catedrala din Florența.
A devenit cunoscut în lumea Renașterii în anul 1447 după ce a la Sant’Apollonia din Florența, a picatat o frescă a Cinei cea de Taină, însoțită mai sus de alte scene portretizând Patimile lui Hristos: Răstignirea, Înmormântarea și Învierea, care sunt acum deteriorate. Această combinație de scene nu era cunoscută până atunci. Unii specialiști consideră că Leonardo da Vinci să fi fost influențat de operele lui Andrea del Castagno în momentul în care a puictat propria „Cină cea de taină”.
Andrea del Castagno se stinge în anul 1461 la Florența în urma epidemiei de ciumă bubonică.
Hamnet Shakespeare
Hamnet Shakespeare a fost singurul fiu al lui William Shakespeare și al Annei Hathaway. El a murit în anul 1596 la vârsta de 11 ani în urma unei cumplite epidemii de ciumă bubonică.
Unii cercetători shakespearieni speculează legătura dintre Hamnet și piesa tatăl său, Hamlet, precum și posibilele conexiuni între moartea lui Hamnet și alte opere celebre precum, Romeo și Julieta sau Julius Cezar.
Nicolae Mavrocordat
Nicolae Mavrocordat a fost domnitor al Moldovei de două ori: 17 noiembrie 1709 – noiembrie 1710 și 1711 – 5 ianuarie 1716 și al Țării Românești, tot de două ori: 21 ianuarie 1716 – 25 noiembrie 1716 și martie 1719 – 14 septembrie 1730. Acesta a făcut legătura în principatele române între domnia pământeană și cea fanariotă.
Născut la 3 mai 1680 în Constantinopol, Nicolae Mavrocordat era fiul marelui dragoman Alexandru Mavrocordat Exaporitul, din familia fanariotă Mavrocordat și al sultanei Hrisoscoleu. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaș, se înrudea și cu familia domnitoare a Mușatinilor.
La vârsta de 18 ani ocupă postul de mare interpret al Porții. Zece ani mai târziu, la nici 30 de ani este numit domn al Moldovei.
În prima domnie a debutat prin asuprirea boierilor și protejarea țăranilor. Dușmanii lui au folosit nemulțumirile boierilor și pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, și au obținut înlocuirea lui cu Dimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, după ce Dimitrie Cantemir a fugit în Rusia. În timpul acestei domnii a obținut expulzarea oștilor suedeze și poloneze, care deveniseră o adevărată pacoste pentru Moldova. În 1716, după uciderea lui Ștefan Cantacuzino, a fost trecut pe tronul din București
Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă la 3 septembrie 1730 în Bucureşti şi e înmormântat la Mănăstirea Văcăreşti.
Andrew Jackson
Andrew Jackson a fost al șaptelea președinte al Statelor Unite și primul care a fost ales din rândurile Partidului Democrat. A fost avocat, moșier și militar, dar este amintit cel mai mult ca unul dintre cei mai renumiți președinți ai Statelor Unite. După ce a fost torturat în captivitatea armatei britanice și a fost orfan de adolescent, el a dezvoltat o ură aprigă față de britanici, care a fost forța motrice pentru tot restul vieții. El a câștigat faimă națională prin rolul său în Războiul din 1812, unde a obținut victorii decisive asupra indienilor și a principalei armate de invazie britanică în bătălia de la New Orleans. După ce a pierdut în prima luptă electorală, a fost ales președinte al Statelor Unite în a doua sa încercare.
Este considerat unul dintre cei mai influenți președinți ai SUA din istorie, precum și unul dintre cei mai agresivi și controversați. El este adesea numit primul „președinte al poporului” pentru extinderea rolului președintelui de la simplu executiv la reprezentant activ al poporului.
Andrew Jackson moare bolnav de tuberculoză în anul 1845.
Georg Wilhelm Friedrich Hegel
Filosoful Georg Wilhelm Friedrich Hegel a fost unul dintre cei mai influenți gânditori ai secolului al XIX-lea, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea.
Alături de J.G. Fichte și de F.W.J. von Schelling, Hegel (1770-1831) aparține perioadei idealismului german în deceniile de după Kant. Cel mai sistematic dintre idealiștii post-kantieni, Hegel a încercat, de-a lungul scrierilor sale publicate, precum și în prelegerile sale, să elaboreze o filozofie cuprinzătoare și sistematică așezând în centrul demersului său logica. Este cunoscut pentru relatarea sa teleologică a istoriei, o relatare care a fost preluată ulterior de Marx și „inversată” într-o teorie materialistă a unei dezvoltări istorice care a culminat cu comunismul.
În 1821, la Berlin, Hegel și-a publicat principalele sale lucrări în filosofia politică, „Elemente de filosofie a dreptului”, bazată pe prelegeri susținute la Heidelberg, dar în cele din urmă întemeiate în secțiunea Enciclopediei Filosofia spiritului care tratează spiritul obiectiv.
În următorii zece ani până la moartea sa, în 1831, Hegel s-a bucurat de celebritate la Berlin și a publicat versiunile ulterioare ale Enciclopediei.
Hegel moare pe data de 14 noiembrie 1831 în Berlin, la vârsta de 61 de ani, victimă a unei epidemii de holeră. După moartea sa, au fost publicate versiuni ale prelegerilor sale despre filozofia istoriei, filozofia religiei, estetica și istoria filosofiei.
Georges Cuvier
Georges Cuvier a fost un naturalist și zoolog francez, denumit „părintele fondator al paleontologiei”. Cuvier a fost o figură majoră în cercetarea științelor naturale la începutul secolului al XIX-lea și a contribuit la stabilirea domeniilor anatomiei și paleontologiei comparative prin munca sa în compararea animalelor vii cu fosile.
Opera lui Cuvier este considerată fundamentul paleontologiei vertebrate și a extins taxonomia linneeană prin gruparea claselor în phyla și încorporarea atât în fosile cât și în speciile vii în clasificare.
Cuvier este cunoscut și pentru faptul că a atras atenția asupra extincției speciilor, un concept care era considerat de mulți dintre contemporanii lui Cuvier doar o speculație controversată. În Eseul său despre teoria pământului (1813), Cuvier a propus ca speciile acum dispărute să fi fost șterse de evenimente catastrofale periodice de inundații. În acest fel, Cuvier a devenit cel mai influent susținător al catastrofismului în geologie la începutul secolului al XIX-lea.
În perioada domniei lui Napoleon el ocupă câteva posturi guvernamentale, iar după restaurarea monarhiei, el și-a păstrat pozițiile. Moare pe 13 mai 1832 în urma unei epidemii de holeră, la vârsta de 63 de ani.
Charles X al Franței
Carol al X-lea al Franței a fost rege al Franței și al Navarei între 1824 și 1830. Fiu al lui Ludovic, delfin al Franței, nepot al lui Ludovic al XV-lea și frate al regilor Franței, Ludovic al XVI-lea și Ludovic al XVIII-lea, Carol al X-lea a primit în copilărie titlul de conte de Artois.
În perioada care a precedat Revoluției franceze, contele de Artois a fost unul dintre conducătorii fracțiunii care susținea menținerea regimului social care asigura privilegiile primelor două stări (aristocrația și clerul). După convocarea Stărilor Generale în anul 1789, contele de Artois a devenit un apărător al puterii monarhice, ceea ce i-a atras reproșuri din partea fratelui său, regele Ludovic al XVI-lea, care l-a descris ca fiind „mai regalist decât regele”.
Carol a abdicat la 30 iulie 1830 la Rambouillet în favoarea nepotului său, ducele de Bordeaux, și a părăsit Franța în favoarea Angliei.
Carol al X-lea al Franței a murit de holeră la 6 noiembrie 1836 la palatul contelui Michael Coronini von Cronberg (Graf Michele Coronini von Cronberg) într-un vechi cătun Grafenberg (acum orașul Gorizia, Italia) asistat de nepoata sa, Marie-Thérèse-Charlotte. A fost înmormântat la biserica Saint Mary (acum în Slovenia).
José María San Martín
José María San Martín a fost un om de stat care a îndeplinit timp de doi ani funcția de președinte al statului El Salvador. Deși este născut în Honduras, familia sa s-a mutat la Chalatenango, El Salvador, când era copil.
În 1832 devine deputat în parlamentul provinciei El Salvador. În 1834 a intrat în armată. În 1842 a încercat o lovitură de stat împotriva lui Francisco Malespín, care a eșuat și José María San Martín a fost exilat în Honduras.
S-a întors la El Salvador în 1845. La 16 mai 1846, Eugenio Aguilar l-a numit ministru al Finanțelor și al Războiului. Aceste funcții au fost deținute de San Martín până la 19 septembrie 1847. În 1850 a fost ales în Parlament din 1851 până în 1853. Din 30 ianuarie până la 1 februarie 1852 a fost președinte al El Salvador. La sfârșitul anului 1853, a fost ales președinte pentru încă doi ani.
La 12 august 1857, San Martin a murit din cauza epidemiei de holeră la ferma sa, San Cristóbal. Epidemia fusese răspândită de soldații care se întorceau din Nicaragua.
Frederic Chopin
Frederic Chopin a fost un compozitor polonez și pianist virtuos din secolul al XIX-lea, care a scris în principal opere pentru pian. A fost un geniu poetic și unul dintre cei mai vechi superstaruri de muzică.
El a fost binecuvântat cu o tehnică profesională care a fost de neegalat în generația sa.
A plecat la Viena cu o lună înainte de răscoala din noiembrie 1830; până atunci își terminase educația muzicală și compusese multe lucrări la Varșovia. În cele din urmă s-a stabilit la Paris și a obținut cetățenia franceză. Și-a câștigat existența vânzând compoziții și predând pian. Compozițiile sale de pian erau foarte populare și includeau sonate, mazurkas, valsuri, nocturnes, poloneze, études, impromptus, scherzos și preludii. A preferat mai ales să concerteze în saloane și a oferit doar 30 de spectacole publice în ultimii 18 ani ai vieții sale. Frederic Chopin moare în anul 1849 la Paris,după ce sănătatea sa este șubrezită de tuberculoză.
Franz Kafka
Franz Kafka a fost un influent romancier în german pe care criticii l-au considerat unul dintre cei mai buni scriitori ai secolului XX. Scrierile sale sunt asociate cu modernismul sau realismul magic. Unii chiar raportează lipsa de speranță și absurditatea operelor sale de a fi în sincronizare cu existențialismul. Majoritatea cărților sale neterminate și nepublicate au fost publicate postum de prietenul său apropiat, Max Brod.
Aceste romane celebre includ „Procesul”, „Castelul” și „Amerika”. A scris mai ales în germană și este cunoscut pentru propozițiile sale excesiv de lungi.
Franz Kafka a influențat scriitori precum Jorge Luis Borges, Albert Camus, Jean-Paul Sartre sau Gabriel García Márquez. Publicul german l-a descoperit abia după episodul nazist, iar Cehia după relaxarea cenzurii comuniste din anii 60. În multe limbi, cuvântul „kafkian” a ajuns să descrie o situație absurdă, coșmarescă și suprarealistă.
Franz Kafka moare bolnav de tuberculoză în anul 1924 bolnav de tuberculoză. Primele simptome ale bolii au apărut în 1917, dar el a refuzat să se trateze într-un sanatoriu. Starea sănătății i s-a agravat și, începând cu 1922, nu a mai putut lucra. În ultimele luni ale vieții, a fost internat în sanatoriul din Kierling, lângă Viena. A murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Diamant.
Eleanor Roosevelt
Eleanor Roosevelt a fost soția fostului președinte american Franklin Delano Roosevelt și prima doamnă a Statelor Unite din 1933 până în 1945. După moartea președintelui Roosevelt, Eleanor și-a câștigat faima datorită luptei sale pentru drepturile femeilor, continuarea coaliției New Deal și în calitate de scriitoare și de activistă politică.
Rolul ei de președinte al Comisiei prezidențiale pentru statutul femeilor din 1961 până în 1962 a făcut-o să se afle în top 10 al „Listei Gallup a celor mai admirate personalități din secolul XX”.
Eleanor Roosevelt a fost o figură puternică care a jucat un rol semnificativ în cofondarea ONG-ului, „Freedom House” și în sprijinirea formării Națiunilor Unite. A muncit din greu pentru a aduce schimbări pozitive în statutul femeilor.
În anul 1962 Eleanor Roosevelt moare bolnavă de tuberculoză la vârsta de 78 de ani.
Vivien Leigh
Vivien Leigh, născută ca Vivian Mary Harley, a fost o actriță britanică de film și teatru, renumită pentru filmele sale de la Hollywood „Pe aripile vântului” și „Un tramvai numit dorință”. Ea a câștigat două premii Oscar pentru cea mai bună actriță și două premii New York Critics Film Circle pentru ambele filme.
Nu a fost doar o actriță de film, ci și o foarte bună interpretă de teatru, iar pentru Musicalul de pe Broadway, „Tovarich”, a câștigat un premiu Tony. Dorința lui Leigh de a deveni actriță a început foarte tânără, iar tatăl ei a sprijinit-o în aspirația ei, înscriind-o la o școală de actorie din Londra. A făcut multe filme britanice și hollywoodiene și a fost faimoasă pentru diverse personaje shakespeareene pe care le-a jucat pe scenă – „Cleopatra”, „Julieta”, „Ophelia”, etc. Leigh a avut o viață personală tulburată, în timp ce suferea de depresie maniacală și tulburare bi-polară întreaga ei viață de adult.
Odată cu înaintarea în vârstă, actrița a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor ’40. Leigh continuă să apară periodic în diferite filme și piese de teatru, până la decesul său din cauza bolii, în anul 1967.