„Perseverance” a aterizat pe Marte. Recordul american de aterizări în siguranță pe planeta roșie a ajuns la 6, în cel mai ambițios efort al NASA din ultimele decenii (FOTO, VIDEO)

Publicat: 18 02. 2021, 23:37
foto: Hepta.ro / DPA Images / Nasa/Jpl-Caltech

Un rover robotizat al NASA a aterizat cu succes pe Marte, joi, pentru a cerceta de o manieră directă dacă a existat vreodată viață pe planeta roșie. Călătoria navei spațiale a fost un succes, iar recordul american de aterizări în siguranță acolo a ajuns oficial la șase, potrivit The New York Times.

„Perseverance”, nava spațială a NASA în valoare de 2,7 miliarde de dolari, a aterizat cu succes pe Marte

Deși agenția a efecutat și alte misiuni pe Marte, exploratorul-robot în valoare de 2,7 miliarde de dolari, care a fost intitulat „Perseverance” (Perseverență), este dotat cu un set sofisticat de instrumente științifice, ce vor contribui cu capabilități avansate la căutarea vieții dincolo de planeta noastră.

Perseverancea devenit al treilea „vizitator-robot” care vine de pe Pământ și aterizează pe Marte în această lună. Alte două nave, Hope din Emiratele Arabe Unite și Tianwen-1 din China, au intrat pe orbită în jurul Marte.

Cu toate acestea, nava spațială a NASA nu a intrat pe orbită mai întâi, ci s-a cuplat de-a lungul unei căi directe către suprafață.

La 22:48, ora României, personalul de la Laboratorul NASA din Pasadena, California, afost informatcă Perseverancea pătruns în vârful atmosferei marțiene, la o viteză de peste 22.000 de kilometri pe oră. La acel moment, nava spațială începea manevrele de aterizare, care aveau să o aducă la o oprire lină în doar șapte minute pline de anxietate. Cei de pe Terra puteau doar să spere că Perseverența se va descurca așa cum a fost concepută. Pe Marte, soarta roverului era deja pecetluită.


foto: Hepta.ro / DPA Images / Nasa/Jpl-Caltech

În prezent, Marte este la o distanță de peste 233 de milioane de kilometri de Pământ. Semnalele radio, care călătoresc cu viteza luminii, au nevoie de mai mult de 11 minute pentru a parcurge drumul spre Terra. Acestea fiind spuse, atunci când a ajuns pe planeta noastră mesajul care anunța startul secvenței de aterizare, roverul era pe Marte deja de patru minute.


foto: Hepta.ro / Abaca Press / Balkis Press/ABACA

Singura incertitudine era următoarea – a ajuns acolo în siguranță sau s-a prăbușit în multe bucățele, în ceea ce putea fi un alt crater creat de om pe suprafața planetei Marte. Atmosfera de la centrul NASA – unde prezența a fost ceva mai mică, pe fondul măsurilor de prevenție anti-coronavirus – era stresant de liniștită.

Au fost făcute anunțuri periodice cu privire la progresul navei prin atmosferă, anunțuri ce au vizat diferite momente – frânarea și încălzirea pe măsură ce aluneca prin subțirele aer marțian, desfășurarea unei parașute uriașe deși încă dezvolta o viteză de nivel supersonic, declanșarea scutului termic șamd.

În cele din urmă, la 22:55, ora României, personalul din camera de control a primit anunțul că Perseverența a ajuns intactă pe suprafață.


foto: Hepta.ro / DPA Images / Nasa/Jpl-Caltech

De ce este aterizarea pe Marte atât de complicată? Pe scurt, Perseverance a trebuit să frâneze de la peste 22.000 de kilometri pe oră până la o oprire completă, în ceea ce NASA numește cele „șapte minute de teroare” – perioada de timp dintre momentul în care roverul intră în atmosfera planetei și aterizarea sa pe suprafață. Nu exista o a doua șansă.