Pericolul de explozie din Buzău, înlăturat: Incendiul provocat de o cisternă GPL a fost stins

Publicat: 17 11. 2011, 15:47

Pericolul de explozie provocat de o cisternă GPL în flăcări din Buzău a fost înlăturat. După aproximativ 4 ore de intervenție a pompierilor, incendiul a fost stins și traficul pe DN 2 B, la ieșirea din Buzău spre Spătaru a fost reluat în siguranță.

De asemenea, cei aproximativ 200 de oameni evacuați de la locurile de muncă au revenit la lucru, după ce autoritățile au izolat zona pe o rază de 500 de metri.

Potrivit adjunctului șef de la IPJ Buzău, Laurențiu Pantazi, incendiul s-a produs în momentul în care cineva a încercat să o repare, în timp ce era alimentată cu gaz butan.

O cisternă de 30 de tone încărcată cu o tonă de propan a luat foc, joi dimineaţă, în curtea unei societăţi comerciale din Buzău, existând risc de explozie, iar traficul rutier pe DN 2 B la ieşirea din municipiu către localitatea Spătaru a fost blocat.