Momente de panică în județul Braşov, după ce o cisternă încărcată cu lichid polimeric s-a răsturnat la în zona Pârâul Rece – Râşnov. La fața locului au intervenit echipaje pentru situații care implică substanţe chimice, biologice, radiologice şi nucleare.
Accidentul a avut loc pe DN 73A la limita dintre Pârâul Rece şi Râşnov, în judeţul Braşov. Traficul este complet blocat, iar pe o lungime de 400 de metri s-a delimitat perimetru de siguranță, din cauza pericolului, scrie newsbv.ro.
„Autocisterna transporta un lichid polimeric folosit pentru lipirea plăcilor de pal şi nu sunt scurgeri de substanţe. Se asigură măsurile care se impun în aceste situaţii”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Şoferul a rămas încarcerat în cabina cisternei. El a fost scos de acolo, însă a suferit leziuni incompatibile cu viaţa fiind declarat decedat.
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere, un echipaj pentru descarcerare, două echipaje SMURD şi un echipaj CBRN, specializat în situaţii de risc chimic, biologic, radiologic şi nuclear.