La începutul verii, pericol MAJOR de avalanșă în România
Transfăgărășanul este închis parțial până la începutul lunii iulie, pe segmentul Piscu Negru – Bâlea Cascadă, acesta fiind în continuare acoperit de zăpadă.
Drumarii acţionează cu autospecialele pentru îndepărtarea zăpezii şi pentru eliberarea drumului.
O bandă de circulaţie a fost eliberată aproape în totalitate până la Bâlea Lac, însă din cauza căderilor masive de pietre, iarna trecută, există în continuare pericolul producerii unor avalanşe, a precizat Direcția Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, scrie Observator.tv.
„Continuă lucrările de deszăpezire pe Transfăgărăşan. Colegii noştri de la SDN Sibiu au reuşit să elibereze aproape în totalitate o bandă de circulaţie până la Bâlea Lac, însă mai este foarte mult de lucru. Peste iarnă au fost căderi masive de pietre şi există în continuare pericolul producerii unor avalanşe. În plus trebuie refăcute mai multe elemente de siguranţa circulaţiei (parapete sau indicatoare rupte)”, a publicat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov pe Facebook.