PERCHEZIȚIILE se fac și pe troiene! Suspiciuni de evaziune fiscală. Vezi în ce orașe se fac descinderi

Publicat: 12 01. 2017, 09:07
Foto: stiripesurse.ro

Aproximativ 200 de polițiști efectuează joi 47 de percheziții în București, dar și în județele Ilfov, Sibiu, Prahova și Brăila, într-un dosar în care este vorba despre săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor și IT.

„Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2009 – 2016, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, au înregistrat achiziţii fictive de mărfuri şi servicii, în valoare de 142.000.000 de lei, beneficiind astfel de deducerea ilicită a unor taxe şi impozite, prejudiciul creat bugetului consolidat al statului fiind estimat la 64.000.000 de lei", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Urmează să fie audiate 49 de persoane la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1.Dosarul se află în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conformstiripesurse.ro.