Percheziții la Primăria Ploieşti, într-un dosar în care un dezvoltator imobiliar este suspectat că a ridicat ilegal un etaj

Percheziții la Primăria Ploieşti, într-un dosar în care un dezvoltator imobiliar este suspectat că a ridicat ilegal un etaj
Foto: Pixabay.com

Procurorii au desfășurat percheziții la Primăria Ploieşti, de unde au ridicat un computer şi mai multe documente. În dosar este vizat un dezvoltator imobiliar suspectat că a ridicat ilegal un etaj în plus într-un bloc.

Mai exact, acţiunea ar avea legături cu afacerea White Tower, a declarat, pentru Agerpres, primarul Andrei Volosevici.

Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că, în urma acestor percheziţii, mai multe persoane, între care şi arhitecta şefă, ar urma să fie duse la audieri.

În acest dosar se află în arest preventiv avocatul Vlad Nichita şi doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar, care sunt membri ai aceleiaşi familii (mamă şi fiu) – Mărioara Lupu şi Mihai Lupu, iar notarii George-Radu Tudose şi Maria Tudose sunt în arest la domiciliu.

Ce susțin procurorii

Potrivit unui comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în acest dosar au mai fost efectuate 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltatori imobiliari din complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură, fiind puse în executare opt mandate de aducere.

„În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro). În concret, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică altor persoane”, spuneau procurorii.

În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul, explicau anchetatorii.

„Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice. Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării Complexului de locuinţe City Gate din Ploieşti. În prezent, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului”, se mai arăta în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:33 - Alina Achim („România Renaște”): PNL dă o lege pentru un singur om – Iohannis. Românii sunt sătui să vadă această încercare aproape disperată a președintelui de a-și asigura o funcție după ce-și termină mandatul (VIDEO)
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)