Percheziţii la Federaţia Română de Ciclism, într-un dosar de abuz în serviciu şi evaziune fiscală

Publicat: 30 06. 2014, 11:24

Poliţiştii fac luni dimineață percheziţii la sediul Federaţiei Române de Ciclism, într-un dosar privind infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual şi evaziune fiscală, în care sunt suspectaţi preşedintele şi secretarul FRC, precum şi administratorii unor firme, potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax.

„La data de 30 iunie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul D.G.P.M.B. efectuează verificări operative la sediul unei persoane juridice de drept privat din domeniul sportiv şi la alte 27 societăţi comerciale, vizând relaţiile comerciale desfăşurate între acestea. Activităţile procedurale se desfăşoară în vederea administrării probatoriului în cadrul unui dosar penal în care reprezentanţii persoanei juridice de drept privat sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Din anchetă au rezultat indicii că reprezentanţii structurii sportive ar fi înregistrat în contabilitate numeroase facturi fiscale provenind de la firme de tip „fantomă”, pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii. Operaţiunile comerciale se presupune că erau fictive, în scopul însuşirii în interes personal a banilor.

De asemenea, arată anchetatorii, există suspiciuni că importante sume de bani alocate de administrația publică centrală pentru participarea la diverse evenimente sportive sau acordarea de premii ar fi fost cheltuite în alte scopuri, fiind virate către conturile proprii ale persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul structurii sportive.

Potrivit surselor Mediafax, conducerea Federaţiei Române de Ciclism ar fi folosit fondurile alocate sportivilor români care ar fi trebuit să ajungă la campionatul mondial din Statele Unite ale Americii, pentru a achiziţiona consumabile la preţuri supraevaluate, au arătat sursele citate.

Concret, deşi niciun sportiv român nu a participat la competiţia din SUA, preşedintele şi secretarul FRC ar fi cheltuit peste 100.000 de euro, bani pe care i-au folosit ca să achiziţioneze la suprapreţ rechizite, hârtie igienică şi detergenţi.

Aceste bunuri ar fi fost vândute de către 28 de societăţi comerciale, care nu ar fi înregistrat tranzacţiile în contabilitate, administratorii acestor firme fiind cercetaţi pentru evaziune fiscală, au precizat sursele citate.