Percheziții la DSP Galați: Fratele fostului deputat Mihail Boldea, Valentin, este cercetat pentru înșelăciune

Percheziții la DSP Galați: Fratele fostului deputat Mihail Boldea, Valentin, este cercetat pentru înșelăciune

Șapte percheziții au loc miercuri dimineață la Direcția de Sănătate Publică Galați.

Verificările au loc în cazul șefului DSP Galați, Valentin Boldea, fratele fostului deputat Mihail Boldea, aflat în prezent în închisoare pentru fraude imobiliare.

Perchezițiile au loc pe fondul unor suspiciuni de evaziune fiscală și înșelăciune, cu pagube de 450.000 de euro. Din primele informații, frații Boldea au indus în eroare ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului.

Valentin este singurul dintre cei trei frați Boldea care nu a fost până acum implicat în anchete. Potrivit anchetatorilor, acesta se ocupa cu evaziune fiscală cu fonduri europene nerambursabile. Gruparea operată pin intermediul fraților Boldea căuta proiecte din domeniul sanitar, cu fonduri europene, le subcontractau subevaluându-le și încasând diferența.

Miercuri, procurorii au efectuat șapte percheziții, inclusiv acasă la Valentin Boldea și s-au emis 15 mandate de aducere.

Cercetări la DSP Galați

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)