Percheziţii la două persoane din Târgovişte: Au fost confiscate 150 de kilograme de articole pirotehnice

Percheziţii la două persoane din Târgovişte: Au fost confiscate 150 de kilograme de articole pirotehnice
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Polițiștii din Dâmbovița au confiscat 150 de kilograme de articole pirotehnice în urma unor percheziții efectuate vineri la domiciliile a două persoane din Târgoviște.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară la două persoane din municipiul Târgovişte. În urma descinderii, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat 150 de kilograme de articole pirotehnice care ar fi fost deţinute fără drept în vederea comercializării”, precizează IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

În cauză s-a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`