Percheziții în șase județe și Capitală pentu destructurarea unei grupări specializate în infracțiuni informatice
Procurorii DIICOT au efectuat, joi dimineață, 34 de percheziții în județele Prahova, Constanţa, Vâlcea, Alba, Brăila, Bistriţa – Năsăud şi București pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 31 de persoane, specializată în comiterea de infracţiuni informatice şi cu mijloace de plată electronică, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
”Există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2013 – decembrie 2014 membrii grupării au obţinut şi perfecţionat echipamente de skimming în România, pe care le-au folosit pe teritoriile mai multor state (Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Turcia, Franţa, Marea Britanie, Spania, Ecuador, Filipine, Panama) pentru obţinerea unor date de identificare de carduri bancare, inscripţionarea ulterioară pe carduri blank şi retrageri de numerar”, se arată în comunicat.
Conform DIICOT, activitatea era desfăşurată în mod organizat, strict ierarhizat, membrii grupării având atribuţii bine determinate în cadrul reţelei.
Membrii grupării fie introduceau cipuri electronice în POS – urile unor magazine, unde pătrundeau prin efracţie simulând furturi mărunte fie utilizau dispozitive confecţionate artizanal în special în zone nesupravegheate de camere video ( benzinării, spălătorii auto şi bancomate ).
La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi aduse 30 de persoane în vederea audierii.