Percheziții în șapte județe. Un bărbat din Drobeta-Turnu Severin a modificat datele informatice implementate în evidenţa persoanelor vaccinate

Publicat: 27 01. 2022, 09:06
Actualizat: 28 01. 2022, 16:01
Un bărbat din Germania este anchetat după ce s-a vaccinat de 90 de ori împotriva Covid-19. Sursa Foto/Hepta

În această dimineață, polițiștii efectuează 56 de percheziții la persoanele bănuite de uz de fals. Județele vizate sunt Mehedinți, Timiș, Brașov, Hunedoara, Caraș-Severin, Călărași și Tulcea.

Activităţile se desfăşoară în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic.

A intrat în incinta a două centre de vaccinare și a modificat datele informatice

În urma cercetărilor, reiese că, în perioada mai-iunie 2021, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, ar fi intrat în incinta a două centre de vaccinare și ar fi modificat datele informatice.

Se pare că bărbatul a accesat fără drept evidența electronică a persoanelor vaccinate împotriva Covid-19, iar peste datele acestor persoane ar fi suprascris datele altor persoane nevaccinate, cărora le-a generat adeverințe de vaccinare.

Cercetări față de beneficiarii adeverințelor false de vaccinare

În această cauză se efectuează cercetări şi faţă de 95 de persoane, beneficiari ai adeverinţelor false de vaccinare şi complicii bărbatului, dintre care 4 persoane cercetate sub control judiciar.

Vor fi puse în executare 55 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.