Percheziţii în mai multe județe la o grupare care distribuia droguri de risc şi mare risc. Membrii rețelei vindeau o doză cu sume cuprinse între 100 şi 500 lei

Publicat: 02 08. 2023, 00:07

Procurorii DIICOT au pus în aplicare 44 de mandate de  percheziție domiciliară, în locații situate pe raza județelor Cluj, Mureș, Bihor și Bistrița-Năsăud, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

A fost vizată o grupare care distribuia droguri de risc şi mare risc în mai multe județe. Membrii rețelei vindeau o doză cu sume cuprinse între 100 şi 500 lei, potrivit unui comunicat DIICOT.

Peste 20 de persoane vor conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate  Oradea, Timișoara, Mureș, Alba, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, Sălaj, Maramureș, Arad, Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj –  Serviciul de Investigații Criminale și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița – Năsăud.

La activități participă și jandarmii grupărilor mobile de jandarmi Cluj și Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.