Percheziții în mai multe județe din țară: Sunt vizați hoți de combustibil
74 de percheziții domiciliare au loc joi dimineață în mai multe județe Dâmbovița, Teleorman, Prahova și Argeș. Vizate sunt mai multe grupări infracționale care se ocupă cu furturi petroliere din conducte magistrale.
Acțiunile au ca scop probarea unor infracțiuni de corupție, informează Mediafax.
“Perchezițiile sunt efectuate de polițiști din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Dâmbovița, Argeș, Prahova și Teleorman ș Direcției Generale Anticorupție, cu sprijinul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, Inspectoratului General al Aviației, Direcției de Supravegheri Operative, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și Serviciul Român de Informații. Activitățile și sunt coordonate de către conducerea Inspectoratului General al Poliției Române”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.
Persoanele urmează să fie duse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru audieri.