Percheziții în județul Sibiu, la persoane suspectate că ar fi modificat indexurile contoarelor de gaze / 100.000 de euro, prejudiciul creat

Percheziții în județul Sibiu, la persoane suspectate că ar fi modificat indexurile contoarelor de gaze / 100.000 de euro, prejudiciul creat
Sursă Foto: Captură Video/ YT

Percheziții de amploare au avut loc joi în trei localități din Sibiu la persoane bănuite că au modificat controalele de măsurare a gazelor.

Percheziții în localități din Sibiu

O companie de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale ar fi fost prejudiciată de aproximativ 100.000 de euro, prin racordarea ilegală a unor imobile la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unității de poliție, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Potrivit polițiștilor, în fapt, trei foști angajați ai respectivei companii ar fi adus modificări contoarelor de măsurare a gazelor naturale, mai precis ale indexurilor, influențând astfel generarea unor consumuri mai mici decât valoarea reală, implicit și a facturilor înregistrate.

În urma celor 16 percheziții efectuate în localitățile Turda, Mihai Viteazu și Agnita, din județul Sibiu, au fost descoperite și ridicate mai multe contoare de gaz, părți componente ale acestora, telefoane mobile, laptop-uri, dar și înscrisuri relevante pentru soluționarea în continuare a cauzei.

De asemenea, au fost ridicați 2.500 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism.

Aproape 30 de persoane audiate

În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unității de poliție, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile derulate au beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Câmpia Turzii, Poliției municipiului Turda, Secției 9 Poliție Rurală Turda, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`