Procurorii DIICOT efectuează, luni, un număr de 10 percheziții în județul Hunedoara, la domiciliile a 11 persoane suspectate de evaziune fiscală și delapidare, prin care au produs un prejudiciu de 1,8 milioane de euro.
Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Alba Iulia, membrii grupării vizate au comercializat produse laminate și fier vechi și au obținut beneficii financiare din sustragerea societățile pe care le administrează de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, scrie Mediafax.
„Astfel, ca mod de operare, învinuiţii au achiziţionat, prin cesiune, mai multe societăţi comerciale, pe care le-au utilizat pentru derularea de achiziţii intracomunitare, prin interpunerea lor în relaţiile comerciale dintre partenerii externi din Uniunea Europeană şi beneficiarii reali ai mărfurilor, respectiv societăţile comerciale administrate de către liderii grupării, din municipiul Hunedoara”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Societăţile intermediare controlate de membrii grupării facturau mărfurile achiziţionate din UE către firmele beneficiare fără calculul legal al TVA datorat bugetului de stat şi la aproximativ acelaşi preţ cu cel de achiziţie din import, realizând astfel o fraudă de tip „carusel”.
În aceasta modalitate, societăţile comerciale beneficiare deduceau ilegal TVA şi practicau un preţ de vânzare diminuat faţă de preţul real al mărfurilor.
Prejudiciul produs de membrii grupării în acest mod a fost estimat la 1.800.000 de euro.