Percheziții în Buzău la persoane bănuite de trafic de droguri: Au fost puse în executare 9 mandate de aducere

Percheziții în Buzău la persoane bănuite de trafic de droguri: Au fost puse în executare 9 mandate de aducere

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Buzău au făcut, joi, 13 percheziţii în judeţul Buzău, la persoane bănuite de trafic de droguri care operau în județele Brăila, Galaţi şi în Capitală, iar drogurile le vindeau în Buzău, inclusiv în localităţi rurale, şi la 300 de lei pentru un gram. Au fost puse în executare 9 mandate de aducere, persoanele depistate fiind duse la sediul DIICOT Buzău pentru audieri.

Conform IPJ Buzău, din 2020 şi până în prezent, 9 bărbaţi s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv de la persoane din Galaţi şi Bucureşti, pe care le-ar fi vândut în Buzău.

„În cauză s-a reţinut faptul că mai multe persoane au desfăşurat activităţi de procurare, transport, depozitare, preparare şi vânzare de droguri de risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Substanţele erau procurate de către dealerii locali, în principal, de la persoane de pe raza municipiilor Brăila, Galaţi şi Bucureşti şi oferite către consumatorii de pe raza judeţului Buzău, preţurile variind în funcţie de tipul şi cantitatea de substanţă interzisă: 45-60 lei/gram canabis, 200-300 de lei/gram (pulbere substanţă activă), 10-50 lei/pacheţel cu fragmente vegetale psihoactive”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate droguri şi etnobotanice.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`