Percheziții în Brașov, în dosarul finanțatorului campaniei lui Călin Georgescu. Sunt investigate infracțiuni de corupere a alegătorilor și spălare a banilor

Percheziții în Brașov, în dosarul finanțatorului campaniei lui Călin Georgescu. Sunt investigate infracțiuni de corupere a alegătorilor și spălare a banilor
Sursă foto: Pixabay

Procurorii și polițiștii efectuează trei percheziții domiciliare în județul Brașov, fiind vizat Bogdan Peşchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro, potrivit unor surse judiciare.

Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni

Potrivit unui comunicat al Parchetului, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracțiunea privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob., transmite hotnews.ro. 

„Percheziţiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanţarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Preşedinţia României, prin utilizarea unor sume de bani cum privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârşirea unor infracţiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, a transmis Parchetul.

Potrivit unor surse judiciare, astăzi au loc descinderi la Bogdan Peşchir, care a finanţat cu un milion de euro campania lui Călin Georgescu pe TikTok.

TikTok recunoaște că a primit 381.000 de euro

Conform documentelor declasificate de SRI, Bogdan Peşchir a utilizat contul „bogpr”, prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro.

Implicarea lui Bogdan Peșchir în campania lui Călin Georgescu în cadrul platformei, a fost confirmată chiar de TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28 noiembrie 2024.

Reprezentanții platforma Tiktok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.

Serviciul Român de Informații asigurat că plata influencerilor a fost realizată pe platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite.

„Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceşti”’, mai susține SRI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`