Percheziții în Argeș, într-un dosar privind producerea şi comercializarea ilegală de alcool

Percheziții în Argeș, într-un dosar privind producerea şi comercializarea ilegală de alcool
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat, joi, 30 mai, două percheziţii într-un dosar privind producerea şi comercializarea ilegală de alcool.

Ce spun anchetatorii

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a transmis, printr-un comunicat de presă citat de Agerpres, că anchetatorii efectuează cercetări în acest caz cu privire la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 200 de litri băuturi spirtoase.

„În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit aproximativ 800 de litri de produse alcoolice, la imobilul unei persoane neautorizată ca antrepozitar fiscal. O persoană a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri”, conform sursei citate.

Prejudiciul nu a fost stabilit

În caz, prejudiciul va fi stabilit pe parcursul administrării probatoriului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`