Percheziții DNA la Poliția Cluj. Surse: Vizat ar fi șeful IPJ, chestorul Mihai Rus
DNA a făcut percheziții, luni dimineață, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și la Poliția Rutieră Cluj, într-un dosar de corupție. Potrivit surselor G4Media, vizat ar fi șeful IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus.
Surse: Șeful IPJ Cluj, într-un dosar DNA
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2024, de către angajați ai Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu”, a transmis DNA, luni.
Potrivit surselor G4Media, vizat e șeful IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, care i-ar fi determinat pe subalterni să nu-i suspende permisul de conducere.
Rus ar fi fost oprit într-o noapte de aprilie de un echipaj în Cluj-Napoca, după ce mașina sa ar fi fost înregistrată pe radar cu viteza de 120 km/h. El s-ar fi înțeles cu agenții să nu fie sancționat, iar ulterior, după ce a primit o adresă, ar fi completat-o cu numele soției sale, mai spun sursele citate.
Chestorul Mihai Rus ar fi nepotul fostului ministru de Interne Ioan Rus.