Percheziții DNA la Inspectoratul de stat în Construcții, în dosarul "Trofeul Calității"

Percheziții DNA la Inspectoratul de stat în Construcții, în dosarul "Trofeul Calității"
Foto: qmagazine.ro

Ofițerii DNA au efectuat, miercuri, o serie de percheziții la sediul Inspectoratului de stat în Construcții (ISC), acțiunea având legătură cu dosarul cunoscut sub numele de „Trofeul Calității”, în care fostul premier Adrian Năstase a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare.

Perchezițiile îl vizează pe șeful ISC, care este suspectat de abuz în serviciu. Acțiunea are loc după ce instituția a cerut să nu fie considerată drept parte civilă în proces, contabilitatea arătând că nu a fost înregistrat niciun prejudiciu. Procurorii anticorupție au ridicat o serie de documente de la sediul ISC.

În acest dosar, Adrian Năstase este acuzat că a strâns fonduri ilegale pentru campania sa la președinție, prin inițierea unui simpozion organizat de Inspectoratul de stat în Construcții.

Astfel, banii strânși, circa 1,6 milioane de euro, au fost folosiți pentru finanțarea campaniei electorale a fostului premier. Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în acest dosar, însă fostul premier a depus recurs, o decizie definitivă fiind în așteptare.

Vezi AICI ce a declarat șeful ISC, privind acest caz.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`