Percheziții DNA la companiile Romstrade și Blue Air, patronate de Nelu Iordache: Omul de afaceri, suspectat de deturnare de fonduri

Publicat: 29 11. 2012, 09:28
Foto: zf.ro

Procurorii DNA efectuează, joi, percheziții la firmele Romstrade și Blue Air, companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache.

Dosarul vizează lucrări de utilitate publică efectuate de firma Romstrade, fiind vizată și o deturnare de fonduri europene de 6 milioane de euro, potrivit Hotnews.

Banii europeni erau destinați construcției primului tronson al autostrăzii Arad-Nădlasc, adjudecată de asocierea Romstrade-Mondeadriano.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a rezilitat, în 22 noiembrie, contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul invocat fiind întârzierea lucrărilor.

Directorul general al CNADNR, Mircea Pop, afirma la începutul lunii noiembrie, că a fost notificat constructorul, iar rezilierea a contractului va fi operată în termen de 15 zile.

Motivul pe care l-a invocat compania este întârzierea în execuție, doar 20% din lucrări fiind efecutate până data respectivă, față de 70% , cât ar fi trebuit.

„Este un complex de imprejurari, mai amplu”, a precizat șeful CNADNR.

În luna iulie a acestui an, oficialii Comisiei Europene pregăteau o scrisoare de întrerupere a uneia din plățile solicitate de CNADNR pentru un contract de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac, în care se precica că au fost identificate „iregularități și suspiciuni de fraudă”.

Finanțarea construcției autostrăzii Arad-Nădlac era asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Termenul de finalizare a lucrărilor este 2013.