Percheziții DIICOT la Râmnicu Vâlcea și Sibiu într-un dosar de proxenetism: Trei persoane au fost reținute 

Publicat: 15 11. 2019, 14:26

Procurorii DIICOT au făcut, joi cinci percheziții domiciliare, la adrese din municipiile Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, într-un caz de proxenetism și lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Potrivit sursei citate, există suspiciunea că în vara acestui an, membrii grupului au recrutat și forțat să se prostitueze mai multe femei, minore și majore, de pe raza județelor Vâlcea și Argeș.

În urma perchezițiileo, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați care urmează să fie prezentați, vineri, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al DIICOT:

La data de 14.11.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, 2 pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și 3 pe raza municipiului Sibiu, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în vara anului 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat în mod coordonat în ceea ce privește recrutarea, determinarea și înlesnirea practicării prostituției pe raza județelor Vâlcea și Argeș a mai multor persoane de sex feminin majore și minore.

Ca mod de operare s-a reținut faptul că membrii grupării infracționale și-au desfășurat activitatea pe două paliere, liderul grupării, împreună cu un alt membru al acesteia, identificau persoanele de sex feminin (minore și majore) cărora să le înlesnească practicarea prostituției, găseau și închiriau locațiile în care acestea erau exploatate, supravegheau victimele, mediau/rezolvau incidentele apărute și colectau veniturile încasate de persoanele vătămate din practicarea prostituției.

Membrii grupului din cel de-al doilea palier aveau ca principal scop recrutarea clienților prin publicarea unor anunțuri pe diferite site-uri de publicitate, precum și crearea și întreținerea unor relații de încredere (simulată) cu persoanele vătămate care practicau prostituția.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, din luna iulie 2019 și până în prezent, membrii grupării au înlesnit practicarea prostituției a 5 persoane de sex feminin, 3 dintre ele fiind minore (pe raza municipiilor Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Pitești).

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 laptopuri, 6 telefoane mobile, 8 SIM-uri, 5 stick-uri, precum și suma de 1.400 de euro și 21.490 de lei.

La data de 14.11.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 3 inculpați, urmând ca în cursul zilei de azi, aceștia să fie prezentați Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Vâlcea și Sibiu, precum și al cadrelor de jandarmi din cadrul I.J.J. Vâlcea.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.