Percheziții DIICOT la Penitenciarul Galați: 13 telefoane mobile și un mp4, descoperite în celule. 30 de persoane, duse la audieri

Publicat: 14 09. 2013, 10:52

20 de percheziţii fulger au avut loc sâmbătă dimineață la Penitenciarul Galaţi. Procurorii DIICOT au căutat 30 de suspecţi care ar fi comis infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi i-au dus la audieri. În urma verificărilor au fost descoperite 13 telefoane mobile, un mp4 şi o agendă cu înscrisuri. Administraţia Naţională a Penitenciarelor face verificări interne pentru a stabili cum au ajuns telefoanele mobile la deţinuţi.

Potrivit procurorilor DIICOT, deţinuţii suspecţi contactau prin telefon diverse persoane, cărora li se spunea fie că au câştigat premii importante iar apoi li se pretindea plata impozitului, sau că o rudă apropiată a suferit un accident de circulaţie şi este nevoie de o sumă de bani pentru soluţionarea problemei.

Sumele de bani virate de victime erau apoi ridicate de membrii reţelei aflaţi în libertate şi remise către deţinuţii ori către membrii familiilor acestora.

Interceptare DIICOT:

„PA: Da.

IA: M-auzi, tataie? Bună dimineaţa.

PA: Bună dimineaţa.

IA: Ce faci, tataie?

PA: Ce fac…stau la masă.

IA: A… Poftă bună, tataie.

PA: Mulţumesc!

IA: Da… Te duci, nu? La 9…aşa…

PA: La 9 se deschide banca.

IA: Aha. Aha.

PA: Şi…o să mă duc pe la 9-9 şi ceva să fiu acolo.

IA: Da.

PA: Şi după aia să văd cât o să stau la rând acolo…”

Iar atunci când victimele nu aveau bani sau pur şi simplu timp să treacă pe la bancă, erau presate.

Interceptare DIICOT:

„PA: Da.

IA: M-auzi, tataie?

PA: Da.

IA: Oare te descurci acolo la Western, tataie?

PA: Mă descurc, măi, dar lasă-mă după ora 9, că acuma de-abia mă pregătesc şi io.

IA: Aha.

PA: Să mă bărbieresc, să mă spăl, să mă…

IA: Da, mă tataie. Că o să-i punem pe Kerekes Mirela, înţelegi?

PA: Poftim?

IA: Kerekes Mirela deci numele, îl ai pe foiţa aia de ieri, nu?

PA: Păi parcă o am, da’….”

În urma percheziţiilor, peste 30 de persoane au fost duse la audieri.

Telefoane mobile, descoperite la detinuții din Penitenciarul Galați

Embed: