Procurorii DIICOT au descins în joi dimineață la vila omului de afaceri Georgică Cornu, cel supranumit şi Regele Asfaltului din Banat.
Procurorii DIICOT și polițiștii percheziționează casa omului de afaceri, dar și sediile firmelor care aparțin de grupul condus de Cornu, la Timișoara și Dumbrăvița.
Percheziţiile sunt făcute de poliţişti de la Crima Organizată şi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj, coordonaţi de procuroorii DIICOT Timişoara.Potrivit surselor citate, contra unui comision, un grup de persoane din Strehaia, judeţul Mehedinţi, procurau facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii, care erau apoi introduse în contabilitate.
Prejudiciul în acest caz este estimat la 61 de milioane de lei, bani care, potrivit surselor citate, ar fi fost încasaţi de Georgică Cornu.