Pentagonul nu mai este cea mai mare clădire de birouri din lume, după 80 de ani în care a deținut acest titlu / Ce construcție a detronat sediul armatei SUA

Publicat: 19 07. 2023, 10:07
Sursa foto: suratdiamondbourse.in

Pentagonul a fost cea mai mare clădire de birouri din lume timp de 80 de ani, dar o nouă clădire tocmai a preluat titlul, relatează CNN.

O clădire din India a detronat sediul armatei SUA, devenind cea mai mare clădire de birouri din lume

Oraşul belgian Anvers (Antwerp) este cunoscut în general ca fiind centrul mondial al comerţului cu diamante, în condiţiile în care cea mai mare parte a pietrelor preţioase brute sunt extrase în Rusia sau Africa. Însă la aproximativ 240 de km nord de Mumbai, India, se află o capitală a pietrelor preţioase mai puţin cunoscută: Surat, unde sunt tăiate aproximativ 90% din toate diamantele planetei. Acum, oraşul din statul Gujarat are şi o clădire record pentru a găzdui industria sa mamut.

Bursa de Diamante din Surat (Surat Diamond Bourse), recent terminată, este prezentată drept o „destinaţie unică” pentru cei peste 65.000 de profesionişti din domeniul diamantelor, inclusiv tăietori, lustruitori şi comercianţi.

Cu o succesiune de nouă structuri dreptunghiulare care se extind din – şi sunt interconectate printr-o – „coloană vertebrală” centrală, complexul de 15 etaje a fost construit pe mai mult de 14 hectare de teren.

Surat Diamond Bourse, 650.000 de metri pătraţi de spaţiu

Arhitecţii centrului destinat domeniului diamantelor spun că acesta cuprinde peste 650.000 de metri pătraţi de spaţiu (suprafață utilă).

Clădirea a fost gândită de firma indiană de arhitectură Morphogenesis în urma unui concurs internaţional de design. Depăşirea Pentagonului nu a făcut parte din caietul de sarcini al concursului, a declarat Gadhavi pentru CNN. Mai degrabă, dimensiunea proiectului a fost dictată de cerere, a spus el, adăugând că toate birourile au fost cumpărate de companii de diamante încă înainte de construcţie.

Proiectul urmează să îşi întâmpine primii ocupanţi în noiembrie, după patru ani de lucrări de construcţie, dintre care doi au însemnat întârzieri legate de Covid.