Nu doar pentru Dan Voiculescu urmează zile pline de emoţii. Fondatorul PC a „tras” după el, în dosarul ICA, mai mulţi oameni, care nu sunt persoane publice. Oameni în vârstă, care, după cum spune chiar Voiculescu, nu au avut nicio problemă cu justiţia, aşa că nu sunt obişnuiţi cu drumurile la tribunal. Şi, deşi a declarat că îi este milă de ei, Dan Voiculescu nu i-a ajutat niciodată. În timp ce el avea o armată de avocaţi, aceştia erau reprezentaţi la instanţă de avocaţi din oficiu.
”Mai e durere, pentru mine e durere și o declar public. Este vorba de faptul că oameni complet nevinovați dintre care câțiva de peste 80 de ani peste 70 de ani oameni care nu au avut niciodată nicio problemă cu legea, au fost târîți în acest proces”, a spus Voiculescu.
Mila fondatorului PC e doar la nivel declarativ. De fapt, pensionarii nu au fost ajutaţi de nimeni, nici măcar cu o floare. Cu atât mai puţin de Dan Voiculescu, care a venit la tribunal cu o armată de avocaţi, dar i-a lăsat pe ceilalţi inculpaţi să fie reprezentaţi din oficiu.
”L-am lăsat pe Dan Voiculescu pe trepte la Palatul de Justiţie, spunea că-i este milă de bătrânii din dosarul ICA. Jos, la trepte, îl aştepta Range Roverul, şoferul, bodyguardul, purtătoarea de cuvânt, 3-4 avocaţi etc. Când am coborat în metrou am dat peste Ene Vica, fostul cenzor ICA, complicea condamnată în fond la 5 ani. Era singură, vorbea la telefon cu cineva, era vizibil afectată de proces. A schimbat linia de metrou, Berceni-Pipera, odată cu mine. Avea un mers umil, mi-a fost milă, îmi venea să o întreb de ce a intrat în jocul Varanului. La Unirii II am pierdut-o prin mulţime”, a scris un jurnalist pe Facebook.
Petre Alexandru, fost cenzor ICA, este cel mai în vârstă inculpat din dosarul ICA. La 83 de ani, abia a putut să vorbească în faţa instanţei. Spune că este nevinovat, deşi a primit o condamnare de 5 ani cu executare în primă instanţă.
Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, are 72 de ani şi a fost condamnat în fond tot la 5 ani de închisoare cu executare.
Gheorghe Mencinicopschi are 65 de ani şi se teme că, dacă va fi închis, familia lui va ajunge în stradă. Şeful Institutului de Cercetari Alimentare a declarat că nu a avut nici un avantaj moral sau material din privatizarea ICA.
„Am o casă modestă, formată dintr-un parter şi o mansardă cu trei camere. Eram la instanţă când soţia mea a aflat că s-a extins sechestrul pe casă. Nu vreau ca familia mea să ajungă în stradă”, a spus Mencinicopschi.
Tribunalul București l-a condamnat pe Gheorghe Mencinicopschi la o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare.
Vica ENE, fost cenzor ICA, este singura femeie din acest dosar. Îngrijorată şi speriată, a început să plângă în sala de judecată, când a vorbit despre nepoţi şi despre faptul că trebuie să iasă la pensie. Femeia şi-a cerut scuze familiei pentru că a pus-o într-o astfel de situaţie. În primă instanţă, Vica Ene a fost condamnată la 5 ani de închisoare.
În vreme ce aceştia fac drumurile la instanţă cu mijlocacele de transport în comun, Dan Voiculescu vine cu limuzine cu şofer, are bodyguarzi, o armată de avocaţi, dar şi purtător de cuvânt.