Pensionarii cu venituri până în 1.429 de lei pe lună vor beneficia de medicamente compensate cu 90%

Pensionarii cu venituri până în 1.429 de lei pe lună vor beneficia de medicamente compensate cu 90%
Foto: Pixabay

Guvernul Ciucă a anunțat că de la 1 ianuarie va crește cu 10% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.

Guvernul Ciucă, anunț care vizează pensionarii

Guvernul a adoptat, în ședința de marți, o Hotărâre în acest sens. Decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Sănătății.

Hotărârea de Guvern prevede că, de la 1 ianuarie, pensionarii cu venituri de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de medicamente compensate în proporţie de 90% din sublista B prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

Până acum limita era de 1299 lei/inclusiv.

Guvernul a mai transmis că în cadrul acestui program social, în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, au fost eliberate 2.805.729 rețete aferente unui număr de 468.279 pensionari cu o valoare de consum de 267.600.714,86 lei. Consumul total mediu lunar de medicamente pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 1.299 lei lună/inclusiv e de aproximativ 20.584.670,37 de lei.

Asistență tehnică pentru a reforma sistemul public de pensii

Tot marți, Guvernul a aprobat un memorandum prin care Ministerul Muncii va contracta servicii de asistență tehnică de la Banca Mondială pentru a reforma sistemul public de pensii.

„Face parte din angajamentele asumate în cadrul PNRR şi, în baza acestei aprobări date de memorandumul din Guvern, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va contracta serviciile de asistenţă tehnică de la Banca Mondială pentru a implementa reforma sistemului public de pensii aşa cum este menţionată în PNRR”, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Tot marți, Poșta Română a anunțat că, în ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, urmând a fi realizată în perioada 6 – 17 ianuarie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`