Aproximativ 200.000 de pensionari din România urmează să primească două pensii în luna decembrie.
Este vorba despre pensionarii care au depus dosarele de pensionare în lunile anterioare și încă nu au primit nicio plată, potrivit Știripesurse.
Casa Națională de Pensii a dat mai multe detalii în ceea ce îi privește pe acești pensionari care s-au confruntat cu probleme.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, pensionarii care au depus dosarele de pensionare în lunile anterioare și nu au primit încă nicio plată vor încasa pensia lunii decembrie, alături de pensiile restante aferente lunilor precedente. Această situație a fost cauzată de întârzieri în procesarea dosarelor și în emiterea deciziilor de recalculare a pensiilor.
„Estimăm că până la finalul lunii noiembrie, toate deciziile restante vor fi soluționate, ceea ce înseamnă că pensionarii afectați vor primi două sau chiar mai multe pensii în decembrie,” a transmis Casa de Pensii.
Se estimează că în așteptare s-ar afla sute de mii de dosare. Momentan, Casa de Pensii nu a oferit o cifră exactă cu privire la numărul pensionarilor afectați.
De exemplu, în județul Iași sunt 2.179 de dosare aflate în prelucrare, potrivit unui raport al Casei de Pensii Iași.
Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice au precizat că vor continua să monitorizeze și să rezolve problemele legate de plățile restante și de funcționarea softului informatic, care a creat întârzieri.
Pensionarii sunt sfătuiți, ca în tot acest timp, să mențină legătura cu instituțiile locale pentru a primi actualizări cu privire la situația dosarelor lor.
„Este esențial ca aceste probleme să fie soluționate cât mai rapid, pentru ca pensionarii să își poată primi drepturile financiare fără alte întârzieri,” a explicat un reprezentant al Casei de Pensii.