Vârsta de pensionare a fost schimbată oficial: Documentul de care are nevoie toată lumea. Femeile sunt cele mai afectate…

Publicat: 29 08. 2019, 07:20
Foto: pixabay.com

Până pe 01.09.2021 vor fi aduse modificări vârstei de pensionare, care vor consta în:

1.Stagiul minim de cotizareva fi de 15 ani însă acesta nu conține stagiile asimilate ( Ex : perioada studiilor superioare) , urmare stagiul minim și obligatoriu pentru a accesa o formă de pensionare va trebui să fie realizat prin contribuție efectivă.

2. Femeile care au născut și crescut 3 sau mai mulți copii, până cel puțin la varsta de 16 ani, vor avea o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani pentru primii 3 copii ( 6ani) la care se adaugă câte 1 an pentru ceilalți copii, desigur condiția de vârstă (16 ani) trebuie îndeplinită și ca mama să aibă realizat minim 15 ani de stagiu contributiv la data solicitării pensiei. Această reducere de vârstă nu se cumulează alte reduceri prevăzute în lege (grupe superioare sau pensionare anticipată).


Vechimea necesarã pentru pensionare; Data pensionării dupa anul si luna nasterii; stagiu de cotizare complet; Stagiu minim de cotizare; Varsta standard de pensionare;Programul de lucru al caselor de pensii, scrie pensiata.ro.

09.11.2018 Guvernul României modifică vârsta standard de pensionare, doar la cererea femeilor, până la maxim 65 de ani(67 de ani în mediul sanitar). Astfel printr-o ordonanță de urgență, ce urmează a fi publcată în Monitorul Oficial, se modifică :

”c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II.”
2. După alineatul (2) al articolului 56 se introduce un alineat nou, alin. (3), cu următorul cuprins:”(3) Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la lit. c), teza întâi.

Vârsta standard de pensionare, cf Anexei Nr 5 din Legea 263/2010, este acum de 61 de ani și 1 lună iar stagiul complet de cotizare este 31 ani și 1 lună, astfel că din 1 ianuarie 2019, încetarea de drept a raporturilor de muncă nu mai poate fi realizată dacă angajata solicită continuarea activității profesionale .

Pentru femeile care muncesc în domeniul sănătății varsta de pensionare poate fi amânatăpână la 67 de ani.

Desigur, din punctul meu de vedere, clarificarea articolului 118 care oferă posibilitatea cumulării pensiei pentru limită de vârstă cu salariul, în sensul continuității activității profesionale, fără a mai fi necesar un proces jenant de reangajare era mult mai oportună.

Anexa Nr 5, privind data nasterii, anul si luna pensionarii, stagiul complet de cotizare si stagiul minim de cotizare pe care trebuie sa-l realizeze femeile.