Pedeapsă prelungită în cazul studenţilor din Timişoara care au ucis şi tranşat un bărbat
Pedeapsa primită de Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi studenţi din Timişoara care au ucis şi tranşat un bărbat, a fost prelungită cu patru ani. Curtea de Apel Timişoara a decis să-i condamne pe cei doi la 20 de ani de închisoare cu executare, fiecare, după ce Tribunalul Timiş îi condamnase la 16 ani de detenţie.
Pe lângâ pedeapsa cu închisoarea, Carmen Bejan şi Sergiu Florea sunt obligaţi să plătească despăgubiri materiale de 20.000 de euro familiei victimei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, Denisa Botoca, citată de Mediafax, sentinţa este definitivă şi irevocabilă.
Crima pentru care au fost condamnaţi cei doi studenţi ai Facultăţii de Medicină a fost comisă în vara anului 2009. Cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit atunci într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara.
Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani, au fost arestaţi în acest caz pe 2 august 2009. Florea a fost arestat sub acuzaţia de omor, iar Bejan pentru complicitate la omor. În urma audierilor, încadrarea juridică pentru studenta arestată a fost schimbată în omor.
Cei doi studenţi au fost trimişi în judecată în noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, ultima încadrare făcând referire la faptul că cei doi l-au tranşat pe bărbatul pe care l-au ucis. Tribunalul Timiş a prelungit apoi mandatele de arestare în cazul celor doi.
La termenul din 5 martie 2010 al procesului, Carmen Bejan a pledat nevinovat, susţinând că Florea a comis crima şi a tranşat cadavrul victimei. În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş la câte 16 ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind atacată cu recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara.