Scandal în Gorj după ce o educătoare a scris un copil pe frunte cu pixul pentru „a îl pedepsi” (FOTO)

Scandal în Gorj după ce o educătoare a scris un copil pe frunte cu pixul pentru a îl pedepsi (FOTO)

Nou caz scandalos în sistemul de învăţământ din România! O educătoare de la Grădiniţa Valea Pojarului, din cadrul Liceului Tehnologic Bustuchin din judeţul Gorj, a decis să umilească un copil de 4 ani şi să îi scrie cu pixul pe frunte pentru că cel mic nu a îndeplinit sarcinile care îi reveneau la grădiniţă şi a fost neascultător. Cazul a ajuns în atenţia Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) care a demarat o anchetă.

”O educatoare de la o structură a Liceului din Bustuchin, când un preşcolar a fost neascultător, neastâmpărat, a ales să-l pedepsească, scriindu-l pe frunte, cu pixul, la grădiniţă. Incidentul este regretabil, este o manifestare total nepotrivită şi cel puţin o mustrare în faţa colegilor va primi doamna educatoare, activitatea îi va fi monitorizată. Nu mai există incidente similare în activitatea pe care a desfăşurat-o. Este din toamnă la Liceul din Bustuchin”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al IŞJ Gorj.

Pusă în faţa imaginile trimise de tatăl copiilor către directorul instituţiei, educatoare a negat faptele şi a spus că ea a făcut doar un semn mic.

”Copilaşul are patru ani. Am discutat cu tatăl. Eu am aflat luni, dar în niciun caz nu anticipam pozele pe care le-am văzut. Mi s-a spus că i s-a făcut un semn aidoma unui abţibild pentru că nu şi-a rezolvat o parte din sarcinile de lucru. Am vorbit şi cu doamna educatoare. Dacă doamna educatoare a greşit, personal cred că a greşit, o comisia va lua nişte măsuri care vor merge, în funcţie de gravitate, până la o sancţiune disciplinară care să-i arate dumneaei că aşa ceva nu se poate pune în practică în sistemul educaţional. Cadrele didactice nu trebuie să fie pedepsitorul şcolii. Nu ştiam că are astfel de porniri. Doamna nu o recunoaştea aşa cum am văzut eu în poze. Spune că i-a făcut un mic semn”, a spus, la rândul său, Vasile Spiridon, directorul Liceului Tehnologic Bustuchin

O comisie de disciplină va analiza situaţia şi va lua măsurile care se impun în ceea ce o priveşte pe educatoarea care a pedepsit copilul scriindu-l cu pix pe frunte.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)