Sociologul Barbu Mateescu explică, pe blogul său, care este mecanismul care a condus la triumful lui Donald Trump.
Mai multe firme pronosticaseră un vot popular pentru Hillary superior celui pentru Trump; două – IBD/Tipp Tracking, foarte precisă în 2012, precum și USC – propuseseră scenariul invers. Se pare că până la urmă majoritatea sondajelor au avut dreptate din acest punct de vedere. Clinton a obținut 200.000 de voturi în plus față de contracandidatul ei, dar la numărătoarea voturilor, conform sistemului electoral american, care implică electorii din fiecare stat în parte, a pierdut alegerile.
"Mare atenție la fraze gen "America a ales Trump" sau "americanii l-au ales pe Trump" – sunt corecte și nu prea, în funcție de cum punem problema. Pe un sistem electoral precum cel românesc, Hillary era acum președinte", scrie sociiologul pe Sociollogica.
"De asemenea rezultatele din Minnesota, Michigan și New Hampshire n-au fost finalizate – deși s-au numărat acolo 99%, 95% și respectiv 94% din voturi, oricare candidat poate fi declarat câștigător, diferențele dintre ei fiind infime", adaugă acesta.
Trump însă este în mod clar învingătorul alegerilor, indiferent de ce se va întâmpla în cele trei state menționate mai sus. Motivul matematic îl reprezintă victoriile sale în Wisconsin și Pennsylvania.
"În ordinea ușurinței lui Hillary de a le obține, de la cel mai ușor la cel mai greu:
Maine, primul district (1 elector)
Maine, tot statul (2 electori)
New Mexico (5)
Minnesota (10)
Virginia (13)
Wisconsin (10)
Michigan (16)
Pennsylvania (20)
Colorado (9)
New Hampshire (4)
–- dacă Hillary câștigă toate statele aflate deasupra acestei linii, e președinte și rezultatul său în statele de mai jos nu mai contează –-
Nevada (6)
Carolina de Nord (15)
Florida (29)
Maine, al doilea district (1)
Ohio (18)"
"Pe un sistem electoral precum cel românesc, Hillary era acum președinte", spune Mateescu.
Pornind de la cine sunt cei care au votat cu Trump, persoane peste 45 de ani, din mediul rural, acesta arată cum se pot descurca oamenii de pe întreaga planetă, plasându-i în patru categorii:
"Dacă ai aptitudinile și pregătirea pentru a performa profesional în epoca post-industrială și ești locuitorul unei țări bogate, viața e OK. N-ai griji reale.
Dacă ai aptitudinile și pregătirea pentru a performa profesional în epoca post-industrială și ești locuitorul unei țări sărace, te descurci. Vei avea chiar nivelul de trai – raportat la acea țară – pentru a trăi confortabil, vezi lohn-ul din IT-ul românesc.
Dacănuai aptitudinile și pregătirea pentru a performa profesional în epoca post-industrială dar locuiești într-o țară săracă, ai măcar teoretic posibilitatea de a avea un loc de muncă. Bangladesh, India, China sunt pline de fabrici.
Cea mai rea dintre combinații e sănuai aptitudinile sau pregătirea pentru epoca post-industrială dar să locuiești într-o țară bogată. Vrei salarii incomparabil mai mari decât cele din lumea a treia întrucât costurile vieții sunt înalte, ești asaltat(ă) non-stop cu simboluri ale succesului de la nici 50 de kilometri distanță, trebuie să te adaptezi la o lume în schimbare deși n-ai fost niciodată pregătit(ă) pentru asta, cultura nației tale se modifică cu repeziciune (în țările sărace se schimbă mai puțin, pe cei adaptați la epoca industrială nu-i deranjează, ba chiar îi bucură; speța cea mai vizibilă e corectitudinea politică), etc. Cea mai mare distanță între ce poți și ce vrei se înregistrează la această a patra categorie. Celelalte trei se descurcă. Iar această a patra categorie, numeroasă din motive demografice, e și foarte mobilizată, după cum s-a văzut în Marea Britanie, SUA și probabil că se va vedea și în Franța curând", arată el.