Paula Iacob a mers sâmbătă la Penitenciarul Jilava, acolo unde este încarcerat Gigi Becali, pentru a pune la punct, împreună cu avocatul Pavel Abraham, strategia juridică viitoare în cazul latifundiarului din Pipera.
Becali, condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare, a cooptat-o în echipa de avocaţi pe Paula Iacob, după ce s-a supărat pe ceilalţi aparatori pe motiv că nu au putut să îl înscrie la Facultatea de Teologie.
Anul viitor, omul de afaceri nu vrea să mai rateze această şansă, ca atare a invitat-o la discuţii pe avocata Paula Iacob.
Aceasta a explicat că multe din dorinţele lui Becali nu s-au realizat deoarece avocaţii săi nu ar fi cunoscut procedurile.
Gigi Becali a încercat să se înscrie la examenul de admitere al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Instituţia de învăţământ i-a respins însă dosarul, întrucât fostul deputat nu a depus şi avizul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Dacă ar fi reuşit să treacă de etapa înscrierii, Becali ar fi participat la concursul organizat de facultate, iar în cazul în care ar fi fost admis ar fi putut beneficia de o reducere a perioadei pe care o petrece în Penitenciarul Jilava.
Potrivit legii, chiar dacă e închis, Becali are dreptul să studieze la orice facultate, însă nu poate fi primit la cursuri de zi pentru că regimul semideschis de executare a celor trei ani şi jumătate de detenţie nu îi permite să iasă din puşcărie 8 ore pe zi.