UPDATE:
Vicepremierul Paul Stănescu a vorbit din nou, joi, la instanţa supremă, despre demisia din Executiv, în cazul în care va fi inculpat de DNA.
„Aşa cum aţi aflat, pronunţarea va fi pe 26. Aşteptăm cu interes şi cu speranţă că se va aplica legea. Toată lumea va fi corectă şi cred că aşa va fi. (…) Am spus şi în faţa instanţei. Toată viaţa am respectat legea şi nu am luat de la nimeni un vârf de ac. (…) Eu sunt convins că completul de judecată va aprecia ce s-a spus acolo şi cred că toată lumea va fi corectă. (…) Menţin declaraţia pe care am dat-o: dacă voi fi inculpat, îmi voi da demisia din Guvernul României”, a spus Stănescu la finalul procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), potrivit Agerpres.
Întrebat de jurnalişti ce argumente s-au adus în sala de judecată, oficialul a spus: „Nu mă întrebaţi pe mine, întrebaţi avocaţii. Eu sunt inginer, nu mă pricep. Fiecare a venit cu argumente pro, contra. (…) Nu vreau să intru în detalii, pentru că nu mă pricep şi nu vreau să spun prostii în faţa dumneavoastră”.
Tot acum, avocatul lui Stănescu a declarat că procurorii anticorupţie nu au invocat nicio faptă nouă şi niciun argument nou în cadrul procesului, care să permită redeschiderea urmăriri penale.
„Dacă doriţi, este mai degrabă un război al DNA cu mult mai multe instituţii decât cu o persoană, pentru că practic DNA se războieşte cu structura teritorială, cu procurorul care a dat prima soluţie, Curtea de Conturi a României, se războieşte cu Consiliul Judeţean care în unanimitate a dat aceste decizii de susţinere a unei echipe sportive. (…) Eu cred că asistăm la o scăderea a profesionalismului urmăririi penale în zona DNA”, a spus avocatul vicepremierului.
Zi importantă pentru vicepremierul Paul Stănescu.
Instanţa supremă urmează să dezbată joi cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi Paul Stănescu, considerat unul dintre cei mai duri baroni din PSD.
Este al treilea termen în acest proces, primele două fiind amânate pe motive de procedură.
Pe 25 ianuarie, Paul Stănescu susţinea, nici mai mult, nici mai puţin că va demisiona din funcţie dacă va fi inculpat în acest dosar.
„În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită a făcut o sesizare în dosarul cu finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu există prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018, DNA cere redeschiderea acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. (…) Mai sunt încă trei auditori de la Curtea de Conturi citaţi în acest dosar şi s-a amânat. Ceea ce vă pot spune eu este un lucru clar: în momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îi voi pune demisia pe masa prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi de la mine. Declaraţia mea este o certitudine. (…) Eu cred că totul a fost legal”, spunea atunci Paul Stănescu.
Cererea DNA a fost înregistrată pe data de 17 ianuarie 2018, iar alături de Stănescu intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.
Potrivit unor surse judiciare, dosarul a pornit de la o sesizare a Curţii de Conturi şi are ca obiect deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt, în legătură cu finanţarea unei echipe de fotbal.
Baronul PSD a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada iunie 2008 – iunie 2016.