Patru ucraineni au fost salvați din Munții Maramureșului. Erau de câteva zile pe drum
Patru ucraineni au fost salvați de salvamontiștii din Maramureș, după ce au traversat granița cu România. Condițiile au fost dificile, fiind viscol și ninsoare, dar bărbații au fost preluați de autorități.
Nu aveau probleme medicale
Cei patru bărbați de naționalitatea ucraineană, cu vârste între 21 și 37 de ani, au fost găsiți de salvamontiștii din Maramureș. Din fericire, aceștia nu prezentau probleme medicale, iar după ce au fost preluați li s-a oferit mâncare și apă și au fost coborâți la poalele muntelui. Bărbații se aflau de câteva zile pe drum, informează Adevărul.
„Acţiunea s-a desfăşurat în condiţii meteo dificile, salvatorii desfăşurând intervenţia pe ninsoare şi viscol puternic. Cei patru ucraineni, cu vârste de 21, 25, 37 şi 37 ani, au fost găsiţi. Aceştia nu prezentau probleme medicale, iar după evaluarea făcută şi după ce li s-au dat hrană şi apă, salvatorii montani i-au coborât la baza muntelui. Ucrainenii sunt de câteva zile pe drum şi au ajuns la locul de unde au fost preluaţi de salvatori azi dimineaţă la ora 2,00”, a spus Dan Benga, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş.
Cei patru ucraineni nu mai avea alimente, nici apă și erau foarte obosiți și dezorientați. Aceștia au fost predați autorităților pentru a continua procesul de asistență.
Alt ucrainean rătăcit în munți
Tot luni după-amiaza, salvamontiștii au mai recuperate un ucrainean, de 34 de ani, care a traversat granița cu România prin munții. Spre deosebire de ceilalți patru, acesta prezenta probleme medicale, el fiind cardiac, nu avea tratamentul necesar la el, era deshidratat și extenuate. Salvatorii sunt pregătiți să îl recupereze, dar din cauza condițiilor meteo nefavorabile nu se poate solicita elicopterul.
Astfel, a doua echipă de salvamontiști va porni în misiunea de salvare a ucraineanului, în condițiile în care prima a finalizat o intervenție care a durat peste cinci ore.