Patru suporteri ai Universității Craiova, ridicați din fața DNA

Patru suporteri ai Universității Craiova, ridicați din fața DNA

Scandal în faţa sediului DNA vineri dimineaţă. Patru suporteri ai Universităţii Craiova au fost ridicaţi de poliţişti, după ce au încercat cum au ştiut ei mai bine să îşi susţină echipa favorită. Asta în ziua în care Mircea Sandu, preşedintele FRF a fost audiat de procurori.

Suporterii Universiţăţii Craiova au fost duşi la duba jandarmilor pentru a nu provoca un scandal, apoi transportați la Secția 3 de Poliție, unde vor fi cercetaţi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi constituirea unui grup organizat.

Alţi suporteri au rămas în apropierea sediului instituţiei.

Aceştia şi-au motivat prezenţa în faţa DNA prin faptul că doresc să-l intimideze pe preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, întrucât de ani de zile, Sandu „îşi bate joc” de echipa craioveană prin deciziile pe care le-a luat la nivelul federaţiei. 

Suporterii au mai susţinut că de când este la conducerea FRF, Sandu a acaparat instituţia şi o controlează cum vrea el, astfel că ar trebui să plece „în cătuşe” de la DNA.

La DNA a fost audiat şi preşedintele echipei Oţelul Galaţi, Marius Stan.

Alţi 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF sunt anchetaţi pentru abuz în serviciu în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova din fotbalul românesc.

Suporteri ai Universității Craiova, ridicați din fața DNA

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_12122').select();" id="embed_text_12122" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)