Patru români, trimiși în judecată de Parchetul European pentru că ar fi fraudat fonduri UE destinate tinerilor fermieri. Ce pedepse riscă

Patru români, trimiși în judecată de Parchetul European pentru că ar fi fraudat fonduri UE destinate tinerilor fermieri. Ce pedepse riscă
Foto simbol: Pixabay

Parchetul European (EPPO) a trimis în judecată patru români pentru fraudă şi fals în înscrisuri. Ei sunt acuzați că au depus documente false şi inexacte la Agenţia Română pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), pentru a se încadra în criteriile unui program și a primi finanțare europeană.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul București. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la șapte ani de închisoare pentru fraudă de subvenţii şi încă trei ani pentru fals în acte oficiale şi înscrisuri private.

Români trimiși în judecată de EPPO pentru fraudă cu fonduri europene

Potrivit unui comunicat EPPO citat de Agerpres, cei patru români au încercat să obțină 120.000 euro (584.196 lei) din fondurile UE nerambursabile ce vizează sprijinirea tinerilor fermieri care locuiesc în străinătate, pentru a-i ajuta să revină la muncă în sectorul agricol din România.

Pentru a primi banii, ei trebuiau să demonstreze că au avut un loc de muncă în agricultură, veterinar, sectorul agroalimentar sau în economia agrară, în afara graniţelor României, de cel puţin trei luni, în cei doi ani anteriori depunerea cererii.

Ei nu îndeplineau acest criteriu, așa că au depus documente false şi inexacte la Agenţia Română pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), inclusiv contracte de muncă temporară încheiate cu o firmă spaniolă în mai 2020.

Cei patru au reușit astfel să obțină 90.000 de euro (438.147 lei) din fondurile UE.

Numai că, în urma consultării cu Biroul EPPO din Madrid, procurorii au stabilit că documentele erau false. Pentru a recupera prejudiciul adus bugetului UE, EPPO a iniţiat o procedură de îngheţare a averilor inculpaţilor.

Cei patru români riscă riscă până la șapte ani de închisoare pentru fraudă de subvenţii şi încă trei ani pentru fals în acte oficiale şi înscrisuri private.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)