Patru frați din județul Botoșani au ajuns la spital după ce tatăl lor i-a bătut cu sălbăticie. Cel mai mic are 7 ani, iar cel mai mare – 11. Se pare că bărbatul își crește singur copiii de câțiva ani.
Părintele și-a ieșit din fire după ce copiii au spart un geam în timp ce se jucau. Bărbatul – care era băut – i-a lovit cu o scândură.
Copiii le-au cerut vecinilor ajutorul.
Aceștia au alertat-o pe directoarea școlii din localitate, care a sunat la 112. Potrivit medicilor, minorii au răni pe corp, dar sunt în stare stabilă.
Se pare că bărbatul își crește singur copiii de câțiva ani, după ce a fost părăsit de soție. Până acum nu sunt dovezi că ar fi fost violent și în trecut.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie. Iar Protecția Copilului a început propria verificare și a anunțat că, după externare, minorii vor fi duși într-un centru specializat.