Patru elevi ai Școlii Militare de la Boboc, implicați într-un grav accident rutier: Unul dintre ei a murit (VIDEO)

Publicat: 12 07. 2018, 09:36

Tragedie la şcoala militară de la Boboc. Patru elevi ai şcolii au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie chiar la câţiva metri de poarta unităţii. Din păcate, pentru unul dintre ei, medicii nu au mai putut face nimic. Potrivit presei locale, cei patru s-ar fi urcat în maşină după ce au băut într-un bar din apropiere, informează B1 TV.

Cei patru elevi ai şcolii de maiştri militari se întorceau în unitate după ce au avut o zi liberă. Însă când erau aproape să ajungă, şoferul maşinii în care se aflau a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent într-un copac de pe marginea drumului.

Impactul a fost atât de violent, încât mașina s-a răsucit după copac, iar șoferul, un tânăr în vârstă de 32 de ani, a murit pe loc.

Şi ceilalţi trei colegi ai săi, doi bărbaţi şi o femeie, au fost răniţi în accident. Unul dintre ei a suferit o fractură de coloană și un traumatism cranian, iar medicii au cerut un elicopter SMURD care să îl transporte la un spital din capitală.

De asemenea, celălalt militar şi tânăra au fost transportati la Spitalul Județean de Urgență Buzău, acolo unde se află sub supraveghere.

Imediat după accident toată zona a fost izolată, iar procurorii militari deschis o anchetă, dat fiind faptul că accidentul a avut loc chiar lângă poarta unităţii.

Potrivit unor surse citate de presa locală, cei patru tineri ar fi fost văzuţi consumând băuturi alcoolice la un bar din zona Gara Boboc, după care s-au urcat în mașină și au pornit în viteză.

Nu este pentru prima dată când elevii Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri de la Boboc sunt implicaţi în astfel de accidente la doar câţiva paşi de intrarea în unitatea militară. Alte două accidente având drept cauză viteza excesivă s-au produs în iulie 2007 şi mai 2009.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.